psihoterapie

Cabinet individual de psihoterapie - Ioana Scorus, Ploiesti este o firma profesionala care ofera servicii de psihoterapie si cursuri deschise si de specialitate de:

v consultanta psihologica si/sau psihoterapie pentru persoane particulare si juridice
v consultanta terapeutica si/sau psihoterapie pentru bebelusi incepand cu varsta de 2 saptamani, copii, adolescenti, adulti si batrani (individuala, de grup sau de cuplu)
v mentoring v coaching v module de prelegeri/cursuri pentru asociatii, organizatii, societati, persoane particulare, cu tematica la cerere sau propusa de firma noastra
v orientare in cariera pentru adolescenti si adulti
v life coaching pentru adolescenti, adulti si batrani v team coaching
v grupuri de dezvoltare (dialog inter-relational/inter-personal, etc) cu diverse tematici, propuse sau la cerere, pentru adulti si batrani

Trainer principal: psiholog psihoterapeut Ioana Ruxandra Scoruş

- membra a Colegiului Psihologilor
- membra a Fundatiei Generatia - centru de psihoterapia psihanalitica a copilului si adolescentului
- membra a Asociatiei romano-franceze de psihoterapie si psihanaliza "Andre Green"
- acreditata ca psihoterapeut de catre Colegiul Psihologilor din Romania

Contact informatii si programari: oanascorus@yahoo.com

sau la 0725 561 284, de luni pana vineri, intre orele 8- 12

Am dat peste un blog auster, simplu, al unui psihanalist, din cate se pare. Mi se pare profund autentic si obiectiv ceea ce scrie acolo. Citez:

"E usor de crosetat despre conceptele psihanalitice stand intr-o camaruta, la mansarda, cu damful culthurii profunde. A intelege psihanaliza inseamna, inainte de toate, o acceptare deplina a ta. Or, acolo, in noi, exista mai multa "mizerie" decat isi poate inchipui oricine. Nu poti deprinde nimic despre inter si intrapsihic de unul singur, citind filosofie, literatura si atat. Trebuie s apatrunzi in tine insuti pana in viscere, pana in miezul pamantului, in cele din urma. Ma oregatesc de 14 ani pentru aceasta meserie si inca sunt la inceput. Si nu am nevoie de acceptul public sau de statistici pentru a sti ca psihanaliza functioneaza. O vad zi de zi pe pacientii mei. Si asta imi e suficient."

"Exista o flagranta contradictie intre privirile din afara si cele dinauntru care sunt aruncate asupra psihanalizei. Cei care nu au nimic de-a face cu domeniul "gasesc" articole care nu doar ca o desfiinteaza, ci ii anunta, de vreo 50 de ani, sfarsitul. Cei dinauntru isi vad mai departe de treaba, scriu articole, realizeaza studii clinice controlate, publisa zeci de carti in fiecare an. Literatura de specialitate este uluitoare. Ma intreb de ce oare cei dinafara, care nu sunt "jenati" in parcursul lor de viata de psihanaliza, simt nevoia sa devina atat de critici. E ca si cum eu, psihanalist, nu pot trai linistita fara sa dau cu toporul in fundamentele stiintelor care au dus la crearea rachetei intergalactice. Mai fac o ora de cabinet, mai caut un articol care sa-mi consolideze teoria, cum ca racheta intergalactica este o speculatie crasa si nefondata pe nimic din realitate. Dar daca merg pe la laboratoare, prin universitatile unde se predau cele necesare construirii intergalactice, daca POT face asta fara resentiment si fara sa proiectez propriile-mi probleme asupra lor, atunci incep sa vad ca racheta aia are ceva... realitate la baza. Exemplul e idiot, stiu, dar cam asa stau trebile si cu psihanaliza. Nu inteleg de ce nu-si pot vedea de treaba lor cei care sunt in afara. Cu ce oare ii incurca valabilitatea sau lipsa de valabilitate a psihanalizei? Cu cine sa lupta ei aici? Care e miza si care e primejdia? E ca si cum m-ar incurca teribil faptul ca liliecii zboara. Ei, si? Nu e un motiv suficient de neliniste. Pot lucra in cabinetul meu si daca zboara, si daca nu zboara lilecii.
Americanii au dezvoltat cea mai puternica scoala contemporana de tratament psihanalitic al Tulburarilor severe de Personalitate, in special cea narcisica si patologia borderline, prin psihoterapie psihanalitica centrata pe transfer. Seminariile de tehnica de la ei sunt absolut extraordinare. Dar nu poti citi o astfel de lucrare fara sa detii vocabularul. Numai intelegerea conceptului de identificare proiectiva i-a luat Brindusei Orasanu pret de cateva sute de pagini (cartea este publicata la editura TREI). Ce sa mai vorbim despre celelalte cateva sute de concepte? Un demers cinstit in critica psihanalizei trebuie sa plece 1. de la o analiza personala si 2. de la vocabularul psihanalizei al lui Laplanche si Pontalis. Fara ele, orice discutie este nula. De fapt, nu se poate purta o astfel de discutie fara punctele 1 si 2 pentru ca ar fi ca si cum ai incerca sa vorbesti despre aldehide si cetone si compusi macromoleculari in limba chineza, cu un vorbitor de spaniola. Ma rog, acolo ai un vocabular universal, simbolurile, pe cand in psihanaliza nu ai parte de concepte care sa fie desenate ca simboluri. Pana si traducerea lor dintr-o limba in alta a necesitat mari controverse.
La un congres de gen (si nu doar la unul), au existat mai multe discursuri despre o anumita patologie. la final, s-a constatat ca ceea ce denumeau cu totii in acelasi mod, se referea, de fapt, la categorii nosologice diferite. Asta deoarece in tara respectivului (Argentina), acea patologie avea caracteristici aparte si conceptul devenea de neinteles pentru francezi, unde lipseau anumite simptome. Dar punerea in acord nu a reprezentat o piatra de hotar. Numai ca dinafara lucrurile astea se vad deformat. Dar cui i pasa, in cele din urma?"

"Exista o categorie aparte, a celor care lovesc cat pot in tot ce tine de Freud (pana si in bietul, dar magnificul lui divan), dar in discursul carora se simte un interes viu, imposibil de asumat, fata de opera freudiana. Sunt cei care citesc la lumina lumanarii din sau despre Freud, simt ca este vorba si despre ei acolo (caci pe ei insisi se cauta in scrierile citite sub plapuma), dar neaga vehement ca ar avea de-a face cu ei insisi in scrisul freudian. In schimb, imprumuta din ideile lui si le aplica... dar nu in sens freudian. Cultura aplicata, cum ar veni. Dantz cu conceptele de gat, intr-o tatala aparare (denegare?) a crudeor realitati despre care tocmai au citit. Procedeaza, apoi, la o deplasare, diecare in campul sau de ineteres. Incearca sa inteleaga, de exemplu, socialul, dar nu stiu ca asta se poate face doar dupa lectura cartii "Dincolo de principiul placerii" si "Pentru a introduce narcisismul". Asa cum nu stiu ca absolut necesara este "Despre clivajul Eu-lui in procesul apararii". Si cel mai putin stiu ca fara o analiza personala, in care sa-ti tocesti definitiv pingelele pe serpentinele proprie-ti istorii, nu au prea mari sanse sa pricepi ceva. Ceea ce nu ii impiedica sa aplice si sa tot aplice, pufaind sforaitor pe nas elucubratii despre Freud, in umila aparare inconstienta a propriului eu. "

sursa: http://nada.bloging.ro/

We set about developing a randomized controlled trial (RCT) of a psychoanalytically oriented treatment of BPD (Bateman and Fonagy, 1999). The severity of the patients' symptoms, many of whom had received compulsory treatment in secure settings and most of whom had made serious attempts on their life in the six months prior, meant that treatment in a partial-hospitalization program was necessary. Forty-four patients were randomized either to a psychoanalytically informed partial-hospitalization program or routine general psychiatric care. Treatment included individual and group psychoanalytic psychotherapy for a maximum of 18 months. Outcome measures included frequency of suicide attempts and acts of self-harm, number and duration of inpatient admissions, use of psychotropic medication, and self-report measures of depression, anxiety, general symptom distress, interpersonal function and social adjustment. Patients in the partial-hospitalization program showed a statistically significant decrease on all measures in contrast to the control group, which showed limited change or deterioration over the same period. Improvement in depressive symptoms, decrease in suicidal and self-mutilatory acts, reduced inpatient days, and better social and interpersonal function began after six months and continued to the end of treatment at 18 months. The dropout rate was low at 12%.
Long-term follow-up was built into the study, and patients who participated in the original study were assessed every three months after completion of the treatment phase (Bateman and Fonagy, 2001). Patients who completed the partial-hospitalization program not only maintained their substantial gains but also showed a statistically significant continued improvement on most measures in contrast to patients treated with standard psychiatric care, who showed only limited change during the same period. Their continued improvement in social and interpersonal functioning suggests that longer-term changes were stimulated. The control group used more of all types of health and social care monitored in the study including attendance at emergency rooms, particularly following impulsive acts of self-harm. The maintenance of a reduction in episodes of self-harm and suicide attempts (Figures 1 and 2) and low rates of hospital admission in the patients with BPD who completed a psychoanalytically oriented partial-hospitalization program (compared with those patients who received standard psychiatric care) reduced to a minimal level the need for costly emergency treatment and expensive inpatient care. This suggests considerable cost savings following treatment.

http://www.psychiatrictimes.com/personality-disorders/content/article/10168/51706